Craiova: bărbat de 28 de ani, reținut de DIICOT pentru trafic de persoane

La 22 octombrie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea unui inculpat de 28 de ani, cercetat pentru trafic de persoane, anunță instituția.
Conform comunicatului, la sfârșitul anului 2024, printr-o rețea de socializare, profitând de vulnerabilitatea victimei și prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire), acesta ar fi recrutat-o în scopul exploatării sexuale, apoi ar fi transportat-o și adăpostit-o într-o baracă de la periferia Romei, unde prin violență psihică ar fi obligat-o să practice prostituția stradală în folosul lui. Inculpatul ar fi profitat și de faptul că victima nu cunoștea limba italiană.
La locuința sa au fost ridicate mijloace de probă. Urmează sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Dolj cu propunere de arest preventiv pe 30 de zile. Acțiunea a implicat BCCO Craiova și jandarmii de la Gruparea Mobilă Craiova. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.










