Restricții de Trafic Anunțate pentru Joi, 26 Iunie
Sursa poza si informatii: jurnaldecraiova.ro
Primăria Municipiului Craiova a anunțat că, pentru desfășurarea ceremoniei militare dedicate Zilei Drapelului Național, programată pentru 26 iunie 2025 în Piața Tricolorului, vor fi impuse restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum.
Astfel, în data de 26 iunie 2025, între orele 09:30 și 11:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada A.I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecția cu strada Romul și intersecția cu strada Arieș. Accesul în zona restricționată va fi permis pentru autovehiculele cu regim de circulație prioritară, riveranii care nu au alt acces către proprietate și autovehiculele care transportă persoane cu handicap. Traficul rutier va fi deviat pe arterele adiacente.
Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să se conformeze semnalizărilor rutiere instituite în zonă.
Aceste măsuri sunt luate pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului dedicat Zilei Drapelului Național.